Ordinea stirilor intr-un buletin informative radio nu urmeaza reguli stricte, poate si pentru ca numarul mare al difuzarilor in timpul unei zile te obliga sa lucrezi cu alte si alte stiri. Pe de alta parte, in cazul posturilor de radio comerciale, functioneaza practica atat de cunoscuta a prevalentei stirii cu impact imediat si usor de perceput in randul publicului. Din acest motiv in cadrul buletinelor informative de la un radio comercial prima stire va fi cea care va relata despre un eveniment sensational sau cu valoare practica mare pentru public. In cazul in care aceste criterii nu pot fi aplicate, va fi luat in considerare criteriul noutatii stirii, stiut fiind ca exista o seama de stiri care se reiau la diferite ore in timpul zilei. In acest gen de selectie, accidentele sau tragediile de proportii au prioritate absoluta, urmate de informatiile utilitare. Iar prin informatii utilitare trebuie sa se inteleaga tocmai acele stiri cu valoare practica amintite anterior si care ofera date care afecteaza in mod direct viata ascultatorului. Stirile cu impact intr-un viitor mai mult sau mai putin indepartat ar trebui sa cada pe plan secund si doar o analiza deosebit de relevanta cu privire la realitati foarte cunoscute poate capata prim planul buletinului de stiri. Celebrele stiri cu infractiuni marunte si maruntele, accidente si tragedii de mica amploare ar trebui sa fie introduse intotdeauna spre finalul buletinului datorita micii lor valori informative si incapacitatii lor de a satisface chiar si criteriul de stire mondena. Politica unor posturi de a deschide calupurile informative cu astfel de stiri este una in primul rand neprofesionista si abia apoi de prost gust. Si numai pentru motivul ca ignora rolul de formator de opinie al presei.

Stirea de televiziune are patru parti, fiecare cu rolul sau bine determeninat. In general, materialele de televiziune sunt mult mai concise decat cele din presa scrisa si trebuie sa tina cont de imaginile disponibile la montaj. Exista posturi de televiziune din Occident unde reporterii pot sa isi scrie materialele abia dupa ce vizioneaza in intregime caseta cu filmarile si, eventual, si secventele de arhiva legate de subiectul respectiv. In Romania insa, mai ales in posturile locale de televiziune, acest lucru nu se prea poate intampla. si asta din mai multe motive. In Vest, extrem de rar un reporter lucreaza la mai mult de un subiect pe zi iar atunci cand subiectul este mai complex, el poate sa lucreze cate doua-trei zile la un subiect. Acest lucru nu se prea intampla in Romania. In primul rand deoarece proprietarii posturilor TV vor sa reduca la minim costurile, inclusiv cele salariale. Mai putini reporteri, mai putine salarii de platit, aceasta pare sa fie filosofia dupa care se ghideaza patronii televiziunilor romanesti. Astfel ca fiecare reporter lucreaza zilnic la mai multe subiecte si nu mai are timp sa parcurga intregul
material filmat. Apoi, in multe studiouri locale nu exista suficiente linii de montaj sau de vizionare pentru ca angajatii sa poata studia materialele imediat dupa ce se intorc de pe teren. Acest lucru are insa si aspecte bune. Foarte multe echipe de filmare se inteleg perfect pe teren pentru ca doar astfel pot sa trateze subiectul intr-un mod cel putin acceptabil. Dincolo de greutati sau de avantaje, stirea de televiziune are patru parti.
A: Capul video care se mai poate numi si Intro, Head sau Prezentare, in functie de limbajul caracteristic fiecarui post de televiziune. Acesta ar fi echivalentul Chapeaului din presa scrisa, al Introducerii din radio sau al Leadului din presa de agentie. In doua-trei fraze se concentreaza esenta intregii stiri. Capul video reprezinta de fapt "carligul" cu care se agata atentia publicului. Daca prezentarea stirii este interesanta, cu siguranta ca publicul va urmari materialul cu pricina. Daca acest lucru nu se va intampla, daca introul va fi plicticos, atunci cu siguranta nimeni nu va fi interesat sa urmareasca materialul difuzat.
B. Corpul stirii Acesta este Story-ul propriu-zis si reprezinta de fapt subiectul stirii dezvoltat si tratat de reporter. Practic, cu acesta incepe stirea montata propriu-zis, in care vocea este suprapusa de imagini.
C. Sincronul sau interviul este o specie a vorbirii directe care este utilizata in televiziune. Sursa principala sau personajul principal este intervievat adica intrebat si inregistrat de reporter. El aduce o completare textului scris in corpul stirii sau detaliaza cel mai important amanunt. Pot sa fie mai multe sincroane. In unele cazuri, atunci cand este vorba despre relatari contradictorii, este de preferat sa fie sincroane de la toate partile implicate. Insa, in ciuda parerii anumitor editori, nu este obligatoriu sa fie inregistrate toate sincroanele, mai ales ca exista surse ce refuza sa se lase intervievate. In aceste cazuri, reporterul poate sa redea cu cuvintele sale pozitia sau atitudinea sursei respective ori sa mentioneze faptul ca ea nu a putut sa fie contactata ori nu a dorit sa faca vreo declaratie.
D. Background-ul sau punerea in context este ultima parte a stirii de televiziune. Aceasta parte asaza stirea intr-o relatie mai larga cu evenimentele care s-au produs sau care sunt In curs de producere. Prin intermediul background-ului, telespectatorul trebuie sa inteleaga de ce este importanta stirea respectiva.
Bineinteles, in unele stiri pot sa apara elemente suplimentare, care se completeaza cu cele mentionate deja. Asa ar fi de pilda Extroul. Acesta este un text fara montaj citit de prezentator si care se adauga de obicei cand un lucru s-a Intamplat cu putin timp in urma si care schimba sau completeaza oarecum datele stirii montate. Asa este de pilda cazul unui accident de avion cand dupa e este montata stirea, chiar inainte de intrarea in emisie, se mai descopera un amanunt semnificativ, care trebuie mentionat neaparat dar nu mai exista timpul necesar pentru a realiza un nou montaj. De asemenea, tot in aceasta categorie mai intra si asa-numita punte de text care se introduce intre sincroane, atunci cand redactarea stirii impuune acest lucru. Un al treilea element ar fi stand-up-ul adica sceventa din stire in care reporterul povesteste o anumita situatie atunci cand nu exista suficiente cadre pentru a acoperi astfel situatia respectiva sau cand reda o pozitie a unei oficialitati care nu doreste sa stea de vorba cu presa. Stand-up-ul mai poate fi folosit si in situatia in care este filmat un eveniment deosebit, pentru a da autenticitate intregii povesti (de exemplu, cazul reporterilor de razboi) sau cand stand-up ar da un element de culoare (cazul reporterului care realizeaza un material despre obiceiurile anumitor comunitati si care isi ia pe el o haina semnificativa pentru cultura respectiva.