TELEVIZIUNE |
|
|
RADIO |
|
|
PRESA SCRISA |
|
Camelia Nistor |
FOTOJURNALISM |
|
A.F.P.R. |
|
| |
| Articole scrise
de studentii sectiei de jurnalistica din cadrul UBB |
| |
|
| |
Pretul
Aurului - Camelia Jula |
| |
S-a intamplat
sa fac televiziune - Anca Rif |
| |
A doua sansa
- Camelia Jula |
| |
|
| |
| Pretul
aurului |
| Autor: Camelia Jula,
Revista Carusel |
| |
|
| |
23
august 2004, ora 8 dimineata. În Piata Unirii
din Cluj-Napoca se strâng zeci de persoane care
vor porni în mai putin de o ora în marsul
de solidaritate cu Rosia Montana, aflat la a doua editie.
Timp de sase zile participantii vor strabate 137 de
kilometri, majoritatea pe Valea Ariesului, trecând
prin localitati precum Turda, Buru, Salciua, Baia de
Aries, Lupsa, Valea Lupsei, Câmpeni si vor ajunge
sâmbata, 28 august, la Rosia Montana.
Salvati
Rosia Montana!
Marsul de solidaritate cu Rosia Montana face parte din
Proiectul FânFest, lansat de Asociatia Aurarilor
Alburnus Maior în parteneriat cu MTV România,
Rebel Music, Greenpeace CEE, MindBomb si Institutul
Român pentru Pace (PATRIR). Participantii la mars
au primit, înainte de plecare, binecuvântarea
Înalt-Prea Sfintiei Sale Bartolomeu Anania, Episcopul
Vadului Feleacului si Clujului. „Plecam din Cluj
aproape 50 de oameni si speram sa ajungem acolo câteva
sute!”, afirma cu optimism organizatorii marsului.
Anul trecut, la prima editie, au plecat din Cluj 20
de participanti si au ajuns la Rosia 200. Anul acesta,
la mars participa oameni din Constanta, Bucuresti, Galati,
Cluj, Turda, Pitesti, Bistrita si din alte localitati.
Ei au primit cazare din partea autoritatilor din cele
doua judete, Cluj si Alba, în internate, scoli,
la manastiri, iar unde va fi cazul, vor folosi corturile.
În caz de urgente medicale, vor primi asistenta
de la voluntarii Crucii Rosii care îi însotesc.
O parte din bagaje sunt transportate cu o masina care
merge alaturi de ei; politia si jandarmii vor avea grija
ca marsul sa decurga fara probleme. Pe tot parcursul
marsului, participantii vor împarti, în
localitatile prin care vor trece, pliante despre Rosia
Montana tiparite pe hârtie ecologica. „Vrem
ca oamenii de pe Valea Ariesului sa fie cât mai
bine informati despre ceea ce se întâmpla
la Rosia Montana, deoarece vor fi direct afectati daca
acolo se va realiza exploatarea miniera”, sustine
Ramona Duminicioiu, coordonator al proiectului FânFest.
„Scopul acestui mars este efectiv de a merge pe
Valea Ariesului si de a ne solidariza fata de localnicii
din Rosia Montana, care vreme de mai bine de 5 ani se
lupta împotriva unui proiect minier menit sa le
distruga comunitatea, viata, muntii, traditiile si tot
ceea ce înseamna Rosia Montana”, afirma
Ramona Duminicioiu.
Proiectul FânFest
cuprinde si un alt eveniment, pe lânga marsul
de solidaritate - o forma inedita si foarte simpla de
protest. Sâmbata, dupa sosirea participantilor
la mars pe platoul de la Rosia Montana, va avea loc
un concert de protest, desfasurat sub sloganul „Spune-le
verde-n fata!” Artistii care vor concerta (printre
care se numara Ombladon, Luna Amara, Zob, Freakadadisk,
Bitza, Zale, Shekinah si altii) sustin cauza Rosia Montana
si s-au oferit sa cânte pro bono. Informatii la
zi despre desfasurarea marsului si despre concert, precum
si despre tot ceea ce înseamna campania „Salvati
Rosia Montana!” se gasesc pe site-ul www.rosiamontana.
ro.
Semnal de
alarma
Proiectul FânFest se vrea un semnal de alarma
pentru publicul larg asupra dezastrului pe care îl
reprezinta, pentru Muntii Apuseni, exploatarea în
cariera deschisa, cu cianura, a aurului din zona. Proiectul
face parte din campania „Salvati Rosia Montana!”,
ce a debutat în urma cu trei ani si este considerata
cea mai mare miscare sociala si de mediu din România.
Aceasta a început ca o reactie de opozitie a localnicilor
împotriva planului companiei Rosia Montana Gold
Corporation de a realiza, la Rosia, proiectul de extractie
a aurului la suprafata prin metoda cianuratiei. Grupul
local de rezistenta, care a lansat si sustine campania,
este Asociatia Alburnus Maior (numit astfel dupa denumirea
latina a localitatii), format din proprietarii care
refuza sa îsi vânda proprietatile din Rosia
Montana si sa renunte la lupta în favoarea unui
dezastru ecologic.
Alburnus Maior este
o organizatie non-guvernamentala cu sediul în
Rosia Montana. Asociatia reprezinta interesele a peste
300 de familii din Rosia, plus alte 100 de familii din
comuna vecina, Bucium. Membrii asociatiei se opun proiectului
Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), dar nu mineritului
în general. Însa proiectul RMGC presupune
exploatarea în cariera deschisa (la suprafata)
a aurului, fapt care ar implica folosirea metodei cianuratiei,
extrem de distructiva pentru întreaga zona, precum
si stramutarea localnicilor. Proiectul RMGC este rezultatul
asocierii dintre societatea miniera Gabriel Resources
(GR – cu sediul în Toronto, înregistrata
în Barbados) si Minvest S.A., o companie miniera
detinuta de statul român. Compania GR sustine
ca vrea sa dezvolte în România, mai precis
în Muntii Apuseni, cea mai mare exploatare miniera
la suprafata din Europa. GR va detine 80% din RMGC,
iar Minvest, doar 20%. Conform acordului, compania GR
va furniza capitalul de baza de 450 de milioane de dolari,
iar guvernul român va primi o redeventa de 2%
din productia realizata. Începutul constructiei
exploatarii este prevazut pentru a doua jumatate a anului
2006.
Pericol
ecologic si social
Conform datelor furnizate de Asociatia Alburnus Maior
(atât în comunicate de presa, cât
si pe site-ul asociatiei), impactul proiectului RMGC
va fi urias si negativ nu doar asupra locuitorilor din
Rosia Montana, ci asupra întregii zone, mergând
chiar pâna în locatii mai îndepartate,
dat fiind ca Ariesul se varsa în Mures, iar acesta,
în Tisa. De altfel, în 12 iunie 2004, ministrul
maghiar al mediului, Miklos Persanyi, prezent la Rosia
Montana, a precizat pozitia Ungariei în legatura
cu proiectul, spunând ca ar prefera sa nu fie
realizat. Motivul evident al declaratiilor ministrului
maghiar este cunoscutul accident de la Baia Mare (societatea
Aurul S.A.), unde 100.000 de tone de steril au fost
deversate în Tisa si, apoi, în Dunare, anihilând
toata viata acvatica pe o distanta de peste 300 de kilometri.
Tehnica de exploatare aleasa pentru RMGC este mineritul
la suprafata prin cianurare; astfel, pe o durata de
17 ani se vor forma 4 cariere deschise (prin folosirea
unui tip de explozibil ANFO care ar ocupa 723 de hectare
de teren), iar suprafata totala ocupata de exploatare
ar fi de 1.614 de hectare. Proiectul a fost deja calificat,
sustin membrii Alburnus Maior, ca având un impact
de mediu transfrontiera, ceea ce înseamna ca tarile
aflate de-a lungul Dunarii ar putea fi afectate datorita
pericolului devesarii substantelor toxice în Dunare.
Conform directivelor
Uniunii Europene, sterilul este clasificat ca „substanta
periculoasa”; la Rosia Montana ar urma sa fie
folosit un lac neacoperit (iaz de decantare) pentru
depozitarea acestor deseuri, ce vor contine cianura
si mari cantitati de metale grele. Iazul va avea o capacitate
de stocare de 250 de milioane de tone de steril. Pe
lânga asta, transportarea cianurii precupune riscuri
foarte mari, în conditiile în care în
România au existat un Mihailesti (explozie din
cauza azotatului de amoniu) si un Odobesti (explozie
la un depozit de diluanti), la numai cîteva luni
distanta. Iazul de decantare ar fi plasat deasupra orasului
Abrud; în cazul ruperii barajului, consecintele
ar fi catastrofice. Acestea sunt numai câteva
dintre pericolele posibile în cazul proiectului
RMGC; ar mai fi de mentionat poluarea masiva a râului
Aries, folosit ca sursa de apa pentru managementul sterilului,
precum si tratamentul zonei de dupa închiderea
exploatarii, ale carui costuri nu se stie de cine vor
fi suportate.
Cât priveste
impactul social si arheologic, pagubele nici nu pot
fi evaluate. Rosia Montana este cea mai veche asezare
miniera atestata documentar din România, sub numele
Alburnus Maior. Zona este încarcata de vestigii
dacice si romane, dar si altele de pe vremea Imperiului
Austro-Ungar. Galeriile romane din Masivul Orlea, galeriile
dacice din Masivul Cârnic, sapaturile arheologice
din zona în urma carora s-au descoperit doua temple
datând din Dacia Romana, toate vor fi puse în
pericol o data ce exploatarea va începe. În
noiembrie 2002, compania RMGC a facut public faptul
ca toate galeriile din Rosia vor fi distruse, cu exceptia
uneia, fapt care a facut ca peste 50 de arheologi si
istorici români si peste 1000 din strainatate
sa îi scrie ministrului Culturii si Cultelor,
Razvan Theodorescu, un protest în legatura cu
distrugerea patrimoniului arheologic de la Rosia Montana.
Realizarea mineritului
la suprafata la Rosia implica stramutarea a aproape
1000 de gospodarii (aproximativ 2.156 de oameni vor
fi dezradacinati); printre acestea, 41 de case din sat
sunt declarate cladiri de patrimoniu, deoarece dateaza
din secolele 18 – 19. Zece biserici si noua cimitire
vor fi distruse sau reamplasate, iar din locurile de
munca promise initial (15.000 – 25.000) pentru
perioada de 16 ani, cât va dura exploatarea, doar
maxim 300 ramân valabile, în anul de vârf
al proiectului. Desi initial s-a sustinut ca „stramutarea
se va face numai la dorinta celor afectati”, RMGC
a facut public, la 1 februarie 2003, un document prin
care precizeaza ca cei care nu vor sa îsi vânda
de buna voie proprietatile vor fi expropriati. Toate
acestea se desfasoara cu acordul si sub ochii guvernului
român, în ciuda încalcarilor repetate
ale legislatiilor europene si românesti de catre
compania RMGC.
Probleme
economice si legale
Zona Apuseni este declarata „zona defavorizata”,
ceea ce înseamna ca RMGC este scutita de la plata
TVA-ului pentru toate activitatile timp de 10 ani si
exceptata de la taxe vamale pentru import si export.
Doar 2% din productia de aur ar reveni guvernului român,
în timp de compania Gabriel Resources ar primi
cel putin 80% din profit. Fluctuatia pretului aurului
pe piata internationala ar putea afecta serios existenta
exploatarii, ducând la închiderea acesteia
înainte de timpul prevazut. Cele aproape 1000
de familii din zona îsi vor pierde actualele surse
de venituri si toate activitatile economice existente
acum vor fi închise. Deja din anul 2002 este interzisa
dezvoltarea oricarei activitati economice (comert, servicii)
care „nu este compatibila cu proiectul minier”.
Licenta de exploatare
a minereurilor din perimetrul Rosia Montana a fost data
de Agentia Nationala pentru Resurse Minerale (ANRM)
în 1999 pentru Minvest (Compania Nationala a Cuprului,
Aurului si Fierului Minvest) ca titular si RMGC, ca
afiliat (Hotarâre de Guvern nr.458 din 10 iunie
1999, în M.O. partea I, nr.285, 21 iunie 1999).
În 9 octombrie 2000, ANRM a dat un ordin (publicat
în M.O. partea I, nr.504, 13 octombrie 2000) prin
care s-a produs transferul de licenta, RMGC devenind
titular si Minvest, afiliat. În concluzie, RMGC
a obtinut licenta de exploatare fara licitatie publica.
În plus, capacitatea de exploatare pentru care
RMGC are licenta este de aproximativ 40 de ori mai mare
decât cea a Minvest-ului, pentru care s-a dat
initial licenta.
Legea Minelor din
1924 acorda particularilor drepturi de minerit (cuxe)
pe resursele statului, cu dispunere de bunurile rezultate,
în baza unor licente de concesiune. Aceste licente
au fost acordate la vremea respectiva pe 99 de ani,
deci sunt înca valabile. În anul 1948, însa,
particularii din zona si-au pierdut, din cauza instaurarii
comunismului, minele, steampurile si aurul. Dupa 1990
au început retrocedarile, iar o parte din proprietarii
de la Rosia Montana si-au revendicat drepturile –
de proprietate si la despagubiri pentru instalatiile
de minerit pierdute. Revendicarile lor nu au fost solutionate,
dar statul român a concesionat terenurile si drepturile
de minerit unei alte companii miniere, fara a rezolva
disputele asupra proprietatii.
Pentru ca proiectul
RMGC sa poata fi realizat la Rosia Montana, autoritatile
locale si judetene au fost nevoite sa modifice Planul
de Urbanism Zonal (PUZ) si Planul de Urbanism General
(PUG) pentru comuna Rosia Montana si pentru orasul Abrud.
Aprobarile pentru aceste modificari au fost acordate
pe 18 si 19 iunie 2002. Însa ele nu respecta,
sustin membrii Alburnus Maior, legislatia privind protectia
monumentelor naturale si istorice mentionate în
anexele 1 si 3 ale legii nr. 5 din 2000, fiind, astfel,
lovite de nulitate. Conform art. 1 si art. 7 din legea
5/2000, autoritatile locale si judetene nu aveau dreptul
sa faca planuri de urbanism în 2001 si sa le prezinte
Ministerului Culturii pentru a schimba caracterul de
zone protejate înainte chiar ca RMGC sa îsi
obtina licentele de exploatare. Iar Comisia Nationala
de Arheologie a avizat noile planuri PUZ si PUG (care
prevad anularea regimului de protectie a monumentelor
din zona) înainte de efectuarea cercetarilor arheologice
preconizate prin program.
În ciuda faptului
ca RMGC sustine ca adera la toate directivele UE, directiva
Consiliului 80/68/ CEE din 17 decembrie 1979, referitoare
la protejarea pânzei freatice, cere emisiuni zero
de substante toxice (cianura fiind inclusa pe lista)
în pânza freatica. Nu exista nici pâna
în ziua de azi tehnologii viabile care sa poata
asigura acest nivel de zero substante toxice. Terenul
de 41,5 hectare pe care RMGC vrea sa construiasca „noua”
Rosia Montana a fost dezafectat de catre Consiliul Local,
care i-a schimbat statutul de la teren comunal la teren
aflat în proprietatea privata a Primariei. Apoi
Consiliul a scos terenul la licitatie în februarie
2003, în vederea vânzarii, dar o conditie
de prezentare la licitatia publica era detinerea unei
licente de exploatare miniera. Evident, numai RMGC întrunea
conditiile.
Voci de
protest
Cum propaganda RMGC sustine ca investitia este pentru
Muntii Apuseni, nu doar pentru Rosia Montana, normal
ar fi ca toti cei implicati, adica toti locuitorii Muntilor
Apuseni, sa îsi poata spune punctul de vedere.
Pentru aceasta, Asociatia Alburnus Maior a propus înca
din 2000 organizarea unui referendum în toata
zona Muntilor Apuseni. Acest lucru a fost refuzat în
permanenta, astfel ca locuitorii zonelor nu au nici
cea mai mica sansa democratica de a-si spune parerea
într-o problema foarte importanta pentru viitorul
lor. Cum aceasta cale le este închisa, oamenii
nu mai au decât formele de proteste la îndemâna.
Una dintre ele este marsul de solidaritate, în
a carui organizare s-au implicat voluntari de la diverse
asociatii si organizatii. „Proiectul FânFest
promoveaza Rosia Montana ca o zona unica în tara,
cu o multime de lucruri unice, pe care doar Rosia Montana
le are. Ce dorim noi sa transmitem cu acest mars de
solidaritate este ca fiecare pas al nostru este un refuz
categoric de a accepta un proiect minier de aceasta
natura la Rosia Montana. Rosia Montana trebuie sa ramâna
asa cum este!”, afirma cu tarie Mihaela Brânza,
coordonator al proiectului FânFest.
Alina Banu, care
reprezinta curentul de opinie MindBomb, spune ca ei
doresc sa confere, începând din acest an,
o unitate de imagine a tot ceea ce înseamna campania
„Salvati Rosia Montana”. De la concept pâna
la afise, MindBomb vrea sa fie alaturi de cauza Rosia
Montana. „Dupa actiunea noastra MindBomb (campania
de afise împotriva spagii, a coruptiei si a indolentei
din România – n.r) din Cluj si din cele
noua orase ase tarii, am hotarât ca este timpul
sa concretizam principiile pe care le-am enuntat prin
afisele noastre. Datorita faptului ca am fost contactati
de catre cei de la Alburnus Maior am hotarât ca
este cel mai bine sa ne implicam, pentru ca este un
motiv concret sa spunem verde-n fata si foarte clar
lucrurilor pe nume”, explica Alina Banu.
Alte voci de protest
au venit din tara si din strainatate în ultimii
doi ani: Banca Mondiala si-a abandonat intentia de a
sprijini financiar proiectul din motive de mediu si
sociale (octombrie 2002); Presedinta Comisiei de Mediu
din Parlamentul European spune ca proiectul de la Rosia
Montana este un impediment în calea aderarii României
la UE (28 octombrie 2002); Bisericile Romano-Catolica,
Unitariana si Calvina anunta ca nu îsi vor vinde
nici o proprietate din zona companiei RMGC (31 octombrie
2002); 50 de arheologi români si alti peste 1000
din strainatate trimit un protest Ministrului Culturii
si Cultelor, Razvan Theodorescu (noiembrie 2002) în
legatura cu distrugerea patrimoniului de la Rosia Montana;
organizatia Greenpeace lanseaza prima campanie de sprijin
pentru Rosia Montana la aceeasi data cu rezolutia UNESCO
împotriva proiectului minier care ar pune în
pericol galeriile romane (5 decembrie 2002); Academia
Româna cere stoparea proiectului (4 martie 2003);
Biserica Ortodoxa Româna ia pozitie împotriva
proiectului (11 noiembrie 2003) ... si lista nu se opreste
aici.
Din 2003 se organizeaza
marsul de solidaritate cu Rosia Montana, considerat
a fi cea mai simpla forma de protest, care permite oricarui
doritor sa îsi exprime pozitia prin mersul pe
jos. Costurile sunt infime, desfasurarea este legala,
iar manifestarea, inedita. Atât organizatorii,
cât si participantii la mars si alti multi simpatizanti
cu cauza Rosia Montana spera ca, totusi, vocile lor
sa fie auzite si de guvenul român, care ar putea
sa puna capat acestui proiect. Având drept moto
cuvintele lui Noica – „O idee nu este mare
decât daca poti sa iesi cu ea în strada!”
-, oamenii care participa la mars îsi exprima
refuzul de a accepta încalcarea drepturilor omului,
injustitia sociala si lipsa unei practici a democratiei.
Lupta pentru Rosia Montana se duce de cinci ani, dar
autoritatile române ramân surde. Ambele
parti au motivatii pentru actiunile lor, însa
mai presus de argumente ramâne o întrebare:
putem masura gramul de aur în vieti omenesti?
Surse de informare:
Extrase de presa Asociatia Alburnus Maior, august 2004
www.rosiamontana.org
www.rosiamontana.ro/fanfest
www.greenpeace.ro
www.rosiamontanaproject.net
www.gabrielresources.org
www.egoldfields.org |
| |
|
| |
| S-a
intamplat sa fac televiziune |
| Reporter: Anca
Rif , Jurnalistica(Carusel) |
Catalin Stefanescu a absolvit Facultatea de Litere
si lucreaza in televiziune de unsprezece ani. Acest
lucru, insa, nu l-a schimbat deloc. Are in continuare
aceiasi prieteni, nu-i plac petrecerile mondene si
nu vorbeste despre viata lui personala. Acum este
prezentatorul si realizatorul emisiunii “Garantat
100%”, la Romania 1
Ai terminat Facultatea de Litere, cum ai ajuns sa
faci televiziune?
Prin ’93 am facut un grup de dialog cultural
la Facultatea de Litere, care se chema Directia Noua.
Aveau loc tot felul de prelegeri publice cu secvente
din filme, cu poezioare, cu muzica; ni se parea noua
ca spunem ceva, atunci. La un moment dat a venit cineva
de la Radio Cluj, ne-a vazut, iar eu impreuna cu un
coleg am inceput sa colaboram aici, la radio. Dupa
un an am dat un concurs, despre care am auzit din
intamplare si am intrat la TVR Cluj.
De cativa ani ai propria ta emisiune, cum ai inceput?
In televiziune am facut tot ce se putea face: cultural,
stiri, am si prezentat stiri. O perioada am facut
social, dupa care am intrat la divertisment, unde
l-am cunoscut pe Constantin Trofin. El facea atunci
o emisiune de tip magazin, la sfarsit de saptamana.
“Garantat 100%” a inceput de la o chestie
care se chema “Meseriasii”, o rubricuta
in emisiunea magazin pe care o faceam pe TVR2.
Formatul emisiunii a fost ideea ta?
Da, “Garantat 100%” a fost in intregime
ideea mea.
Pe ce criterii iti alegi personajele care apar in
emisiune?
Acum “Garantat 100%” e cu totul altceva,
e un program de cultura in toata regula, facut la
redactia Literatura-Arte la Bucuresti. Personajele
se aleg altfel decat le alegeam inainte; inainte alegeam
romani care faceau lucruri deosebite, unii usor mai
amuzanti, altii mai seriosi. Si acum, intr-o oarecare
masura, facem acelasi lucru, dar de cele mai multe
ori povestile sunt serioase; acuma sunt romani care
au crezut si cred pana la capat in pasiunea lor.
A fost vreun personaj care ti-a ramas puternic intiparit
in minte?
O, sunt foarte multe. Uite, pot sa-ti dau un exemplu,
fara sa fie unul absolut, desi el are doza lui de
varf; e personajul pe care il vezi la noi in decor.
E un tip care si-a facut aripi si incearca sa zboare.
Acest personaj mi se pare definitoriu pentru ceea
ce facem noi. E un om extrem de curat, dotat cu o
groaza de talent, care traieste intr-un alt timp si
asta incercam si noi sa facem, incercam sa zburam
si nu stiu cat ne iese. Omul acesta nu a reusit sa
zboare, dar asta nu inseamna ca nu incearca pana la
sfarsit. Pe acesti oameni ii tii minte definitiv,
nu te mai desparti de ei niciodata.
Emisiunea “Seara buna” a fost o ratacire?
Nu, a fost o experienta absolut folositoare si mi-a
placut sa am emisiune in direct, pentru ca e responsabilitate
mare.
Te-ai intors, totusi, la “Garantat 100%”.
Am renuntat la “Seara buna” in primul
rand pentru ca multe din lucrurile care trebuiau spuse
s-au spus si pentru ca mai erau lucruri foarte importante
de zis la “Garantat 100%”. Interesant
a fost ca - nici nu vad de ce m-as feri sa spun -
“Garantat 100%” a fost un program iubit
numai dupa ce
s-a terminat. Atunci au inceput sa curga premiile,
elogiile. Cata vreme a existat emisiunea, putina lume
ne-a bagat in seama, de aceea ne-am gandit sa reincepem
programul si sa vedem daca lumea e la fel de generoasa
cu noi, mai ales in bransa.
“Credeam ca filmul e boala mea definitiva”
Filmul documentar e o mare pasiune a ta;lucrezi la
ceva nou in momentul de fata?
Incerc sa fac ceva cu totul diferit, ceva foarte modern,
foarte contemporan, dar nu zic niciodata inainte.
Ar fi un proiect despre care pot sa vorbesc. In vara,
daca o sa fie timp, o sa fac un film despre povestea
Teatrului Act din Bucuresti, care e Teatrul Marcel
Iures.
Daca nu ai fi facut televiziune, ce ti-ar fi placut
sa faci?
E un complex care ma bantuie din ce in ce mai tare.
Credeam ca filmul e boala mea definitiva, dar marea
boala ramane muzica; cred ca ar fi trebuit sa fac
muzica. Mi-ar fi placut sa am o trupa si sa cant muzica
aia pe care o aud eu in cap.
“La Bucuresti e dificil, trebuie sa inveti
un lucru pe care eu n-o sa-l deprind niciodata: trebuie
sa dai din coate, sa faci aliante, prietenii”
Mai intra si altceva in planurile tale de viitor?
Daca ar fi dupa mintea mea, mi-ar placea sa scriu
o carte, desi nu cred ca va fi timp pentru asta. Mi-ar
placea foarte tare sa scriu povesti. Cred ca am ajuns
la momentul in care as putea sa fac acest lucru fara
rusine sau frica. Acum as putea sa povestesc asa cum
vreau eu, dar revin la chestiunea timpului; eu totusi
fac un program de 75 de minute, iar naveta de la Cluj
la Bucuresti ia timp si e obositoare.
De ce nu te muti la Bucuresti?
Nu ma mut pentru ca mie mi-e bine aici si, trebuie
sa recunosc, a calatori intre aceste doua lumi e un
privilegiu.
Te-ai simtit vreodata un “provincial”
la Bucuresti?
O sa-ti dau un raspuns diplomatic, nu o sa-ti spun
cum e de fapt, pentru ca nu e de povestit. La Bucuresti
e dificil, trebuie sa inveti un lucru pe care eu n-o
sa-l deprind niciodata; trebuie sa dai din coate,
sa faci aliante, prietenii. Eu nu pot sa-mi fac decat
prieteni de-adevaratelea cu care pot sa beau, sa mancam
impreuna... Meseria asta pe cat e de fascinanta, pe
atat e de debusolanta, pe de o parte, pentru ca ai
senzatia ca ti se cuvine absolut tot, ceea ce e o
prostie, si pe de alta parte, pentru ca te intalnesti
cu tot ce e mai bun si ce e mai rau in oameni.
Te consideri o vedeta?
Nici vorba si nu fac pe nebunul cand spun asta.
Te intreb asta pentru ca ai fost destul de ferit de
scandalurile din presa!
In foarte multe cazuri lumea cere scandaluri si crede
ca folosesc si astea la ceva. Eu fac meseria asta
pentru ca imi place, nu ca sa apar prin ziare si sa
povestesc unde ma duc in vacanta si de ce femei imi
place. Asta e problema mea si, mai mult decat atat,
cred ca povestea cu vedeta e un lucru pe care ti-l
asumi. Eu nu ma duc la evenimente mondene decat in
cazuri extrem de rare si atunci pentru ca am un motiv.
Ai fost plecat de cateva ori in strainatate in interes
de serviciu. Nu ai fost niciodata tentat sa ramai?
Ba da, ma gandesc si acum la chestia asta. Mi-ar placea
in primul rand pentru ca e o experienta extrem de
folositoare, iar felul in care se lucreaza acolo e
absolut senzational, e grozav. Nu ca nu mi-ar placea
sa lucrez aici - putine lucruri se compara cu ce e
in Romania - dar as vrea sa las pentru o vreme amuzamentul
faptului ca traiesc in Romania pentru altceva…
Ti-ar placea sa lucrezi cu studentii?
Da, mi-ar placea foarte tare, insa tipul de organizare
al scolilor de jurnalism e unul dupa care eu nu ma
dau pe spate, pentru ca lucrurile astea s-ar plati
foarte prost, iar eu sunt constiincios, imi fac lectiile,
ma pregatesc, consum foarte mult timp, inteleg astfel
ca munca ar trebui platita macar decent. Pe de alta
parte, in momentul in care ma aflu acum nici n-ar
fi timp, dar mie mi-ar placea foarte, foarte tare.
Apropo de studentie; e vreo diferenta intre ce se
intampla pe vremea ta si ce se intampla acum?
Eu nu fac parte din categoria celor care spun: “Pe
vremea mea…” Posibilitatile sunt mult
mai mari acum; accesul nostru la comunicare era fundamentalmente
limitat. Pe de alta parte, am descoperit o chestie
pe care o contraziceam foarte tare si pe care acum
nu o mai contest. Cand esti restrans, cauti tot felul
de solutii si devii mult mai inventiv, de aceea lumea
din Est mai pastreaza niste forme speciale de inventivitate.
Acuma nu zic ca e bine sa fii restrans, doamne fereste!
Catalin Stefanescu s-a nascut pe 29 decembrie 1968
la Ramnicu Valcea. A absolvit Facultatea de Litere
din cadrul Universitatii “Babes-Bolyai”
Cluj-Napoca in anul 1995.
Din 1999 este realizator si prezentator al emisiunii
“Garantat 100%” la Romania 1.
2000: seful compartimentului de difuzare si imagine
la TVR Cluj.
1997 - 2000: Secretar general de redactie la TVR Cluj.
1995 - 1998: Realizator si prezentator al emisiunii
“Intalnirea de Sambata (la Romania 1 si TVR2).
1993 - 1998: Membru UNITER.
1996 - 1997: Redactor la TVR Cluj.
1994 - 1997: Membru al Asociatiei Internationale a
Criticilor de Teatru.
1993 - 1996: Reporter la TVR Cluj.
1991 - 1998: publica o serie de articole in Contemporanul,
Steaua, Cotidianul (suplimentul Litere, Arte, Idei),
Canava Odeon, Directia 9.
2Premii:
2002: Premiul pentru cel mai bun documentar romanesc
– "Penitenciar" (ASTRA International
Film Festival – Festivalul International de
Film Antropologic - Sibiu);
2002: Marele Premiu TELEVEST – "Regizorul"
(TELEVEST, Timisoara);
2002: Premiul CNA pentru cel mai bun program local
de televiziune - "Garantat 100%";
2001: Premiul special al juriului pentru documentar
- "Penitenciar" (DaKINO, Bucuresti);
1999: Premiul pentru cel mai bun eseu de televiziune
- "Circul" (Televest, Timisoara);
1997: Premiul pentru cel mai bun documentar - "Ioan"
(Mediafest, Bucuresti);
1997: Premiul pentru cel mai original reportaj de
televiziune - "Hussein" (Svaneke, Danemarca).
|
| |
|
| |
| A
doua sansa |
| Autor: Camelia Jula,
Revista Carusel |
| |
|
| |
În
fiecare miercuri, de la ora 17:00, pe undele Radio Renasterea
Cluj-Napoca se discuta a doua sansa. Emisiunea de o
ora este singura de acest fel din tara în spatiul
FM-ului si are un caracter social, nu religios. Se adreseaza
persoanelor cu handicap, dar nu numai: invitatii realizatorului
Mihai Tataru sunt oameni de toate felurile, chiar daca
problemele puse în discutie sunt, în general,
specifice segmentului social pe care îl reprezinta
persoanele cu handicap.
Unic în tara
Realizatorul Mihai Tataru este singurul jurnalist din
România în scaun cu rotile. Activitatea
sa la Radio Renasterea este voluntara, iar emisiunea
dureaza deja de trei ani de zile. A pornit de la 15
minute, iar acum a ajuns la o ora de emisie. În
2003 a primit premiul Jurnalistul Anului pentru cea
mai buna reflectare a unui program de voluntariat la
gala de decernare a premiilor ProVobis pentru implicarea
în comunitate. Initial îsi încercase
norocul la alte posturi de radio, dar simpla sa aparitie,
în scaunul cu rotile, i-a determinat pe cei care
l-au vazut sa îl refuze. „Aveam 18 ani când
am terminat seminarul si m-am dus la radiouri, dar totul
s-a limitat la partea de imagine ... când m-au
vazut, a fost gata totul”, povesteste Mihai. Dosarul
sau a fost respins si la Liceul de Istorie, unde dorise
sa se înscrie dupa terminarea scolii generale,
tot pe motive de ... imagine, sustine jurnalistul. Singurul
loc unde a fost acceptat a fost Seminarul Liceal Roman
Unit Ioan Inocentiu Micu Klein din Cluj-Napoca, pe care
l-a absolvit în 2000. Desi a pasit pe calea teologiei
din convingere, lui Mihai nu i s-a aprobat cererea de
a fi primit în învatamântul superior
teologic din cauza canoanelor bisericesti.
Aceste canoane spun ca preotul trebuie
sa fie în deplinatatea capacitatilor fizice si
mentale, de unde rezulta ca o persoana cu handicap este
discriminata din start într-o asemenea profesie.
Singura portita de ocolire a canoanelor ar fi fost o
bula papala eliberata de Papa Ioan Paul al II-lea. În
mai 1998, când Papa a venit în celebra sa
vizita în România, Mihai Tataru a purtat
o discutie cu Monseniorul Albertini, atasatul de atunci
al Vaticanului la Bucuresti, explicându-i situatia
sa si sperând sa obtina derogarea de care avea
nevoie. „Papa a fost de acord cu conditia ca si
episcopii din România sa fie de acord”,
explica Mihai. Desi în timpul seminarului a reprezentat
greco-catolicismul din Cluj în diverse colturi
ale lumii, dat fiind ca vorbeste fluent engleza, franceza,
italiana si spaniola, el nu a fost admis la Institut.
„Am fost în audienta în 2000 la Episcopul
Florentin Crihalmeanu al Diacezei Cluj – Gherla,
dar
m-a refuzat. Nu stiu daca mentalitatea lui a fost de
vina sau teama de mentalitatea altora, mai îngusti
în gândire”, rememoreaza tânarul
jurnalist.
Carte de vizita
Mihai Tataru s-a nascut în 1980 în Cluj-Napoca;
a venit pe lume prematur, la doar 6 luni si jumatate,
în urma accidentarii mamei sale. Din aceasta cauza,
el s-a nascut cu tendoanele de la picioare prea scurte.
A suferit sase operatii pâna acum, din care patru
au fost ratate pe motiv de mal praxis al medicilor.
Nu i-a dat niciodata în judecata, dar astazi nu
mai poate merge. Se poate ridica din scaun pentru a
trece pe pat sau pe un fotoliu ori pentru a urca în
taxiul care îl duce la radio. O operatie cu laser,
realizata în strainatate, care i-ar permite sa
mearga, ar costa 50.000 de euro. Mihai traieste din
ajutorul pentru persoane cu handicap, de 1.400.000 de
lei pe luna si dintr-o pensie alimentara de la tatal
sau, tot de 1.400.000 de lei. Mama sa este cea care
îl ajuta si îl sustine în toate, fiindu-i
cel mai apropiat membru al familiei. În ciuda
situatiei sale, Mihai considera ca a avut foarte mult
noroc. „Am avut o viata buna, mult mai buna decât
altii cu o situatie ca a mea”, spune el.
Din 1996 pâna în 2000 a studiat în
Seminarul Teologic, iar în 2000, când s-a
vazut respins din învatamântul superior
teologic, s-a înscris la Facultatea de Psihologie,
sectia de Psihopedagogie Speciala din cadrul Universitatii
Babes-Bolyai din Cluj-Napoca. Anul acesta si-a luat
licenta cu o lucrare despre sinucidere. Nu s-a simtit
discriminat de profesori sau colegi, dar s-a luptat
patru ani cu problema inexistentei unor rampe speciale
la UBB, care sa vina în ajutorul persoanelor cu
handicap. „Din pacate, nu se face nimic în
privinta acestor persoane ... nici rampe, nici locuri
de parcare; daca sunt rampe, au grad prea mare de înclinare
si cazi de pe ele, locurile de parcare sunt ocupate
cu nonsalanta de persoane sanatoare tun! În România
nu exista înca respectul fata de persoana, cu
atât mai putin fata de una cu handicap!”,
afirma Mihai.
Jurnalistul a activat ca si voluntar la Centrul Lamont,
este purtatorul de cuvânt al Asociatiei pentru
Protejarea si Ajutorarea Persoanelor cu Handicap Motor
si translator al Fundatiei Ionas, iar în decembrie
2003 a prezentat spectacolul pentru persoane cu nevoi
speciale „Si eu sunt important!”
„Nu cred ca povestea
mea e interesanta ...”
Mihai Tataru nu vrea sa fie transformat în subiect
de telenovela. Are o pasiune foarte mare pentru radio
si pentru emisiunea pe care o face, asa ca pur si simplu
nu se da batut. Chiar daca picioarele nu îl mai
ajuta, mintea si spiritul sau nu renunta. În octombrie
va sarbatori trei ani de existenta a emisiunii, este
licentiat în psihologie si scrie versuri. Are
peste 300 de poezii scrise în româna (pe
care si-ar dori sa le vada publicate într-un volum)
si peste 20 în alte limbi (majoritatea în
engleza). Prima oara a publicat un acrostih în
revista Mirror of Malta, în 1997 (la Melk, în
Austria). În revistele din timpul seminarului
(Intrusul si Revelatii) a publicat poezii, iar în
câteva ziare au aparut articole despre el (Ziarul
de Cluj -1998, Clujeanul -2000, Actualitatea Clujeana
-1997, revista londoneza My Weekly -2001). „S-a
insistat prea mult pe handicapul meu si prea putin pe
emisiunea mea, pe ceea ce fac eu”, sustine Mihai,
nemultumit ca unii colegi de breasla l-au transformat
într-un subiect lacrimogen. Jurnalistul nu crede
ca povestea lui e deosebita; în fiecare emisiune,
el aduce ca invitati oameni care i se par mult mai interesanti
decât el. Modestia tânarului realizator
radio este un fapt mai rar întâlnit în
lumea ziaristilor, însa el nu se simte deloc special.
„Ma duce capul si ... am avut noroc. Asta-i tot.” |
|
|
|
COLTUL LINK-ULUI DE PRESA |
| |
|
| |
Everything you need to be
a better journalist |
| |
|
| |
|
| |
| |
|
| |
sponsor |
|
|